În septembrie 1952, este numit director la nou înfiinţatul liceu din Vişeu de Sus – ŞCOALA MEDIE DE 10 ANI.
Cei veniţi din alte localităţi au fost cazaţi la un internat improvizat într-o fostă sinagogă. Erau acolo elevi români, ucraineni, maghiari (veniţi de la Borşa). Aproape în fiecare seară, directorul liceului era prezent în internat, supraveghea programul şi rămânea cu noi la poveşti, multe dintre acestea având ca tematică întâmplări de pe front.
Îmi amintesc un episod din luptele purtate de compania pe care o comanda pentru eliberarea localităţii Gilău, în 1944. Înaintarea companiei pe dealurile din jurul Gilăului a fost oprită de un bombardament puternic al unităţilor germane. Explozia unui obuz în apropierea punctului de comandă, l-a azvârlit şi pe comandant într-o groapă unde a rămas cava vreme, crezând că e mort. La un moment dar a înţeles că, de fapt, gândeşte şi simte durere şi o greutate ce-i apasă corpul. Însemna că nu e mort. A început să se mişte şi s-a pomenit eliberat din apăsare. Mare i-a fost mirarea când şi-a dat seama că greutatea ce-l apăsa nu era pământul, ci corpul ordonanţei sale, un ostaş tot din Săcel, cu numele Bizău Gavrilă Micu. Acesta l-a trântit în groapă şi l-a acoperit cu corpul său pentru a-l apăra. Au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă!
S-au întâlnit de mai multe ori în anii care au urmat războiului. Ultima revedere dintre comandant şi ordonanţă s-a petrecut în luna septembrie 2000, cu ocazia înmormântării unchiului Ştefan Grad. A fost o scenă foarte emoţionantă la vederea celor doi camarazi de luptă, ajunşi la aproape 90 de ani, îmbrăţişându-se pentru ultima oară.
Acum s-au întâlnit pe un alt tărâm!
prof. Teodor Grad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu